Faceți căutări pe acest blog

duminică, 21 martie 2010

Ciorbita de fasole cu afumatura















Varianta I cu fasole la conserva, cea mai buna :

De cand am descoperit varianta asta nu mai fierb fasole, multa munca, fasolea de multe ori nu fierbe 100% si am si gaze

Ingrediente :

1 conserva fasole rosie bonduelle
Kaizer taiat fasii
1 ceapa alba
1 ceapa rosie
2 ardei capia rosii
Telina
Pastranac
Patrunjel
Morcov
Leustean
Cimbru
1 conserva de rosii tocate
1 l de apa
1 l de bors
1 lgt boia dulce
Un praf de curcuma
1/3 lgt curry
Sare
Piper

Legumele se toaca marunt. Incalzim ulei, calim ceapa, adaugam capia, kaizerul apoi in ordine morcovul si albitura. Punem o parte din leustean si cimbru. Adaugam 1 l de apa clacotita si lasam pana fierbe morcovul. Urmeaza fasolea scursa si mai fierbem sa se imprieteneasca. Punem mirodenii. Nu se simte gustul de curry, eu il folosesc pt culoare. Borsul se da in clocot separat cu putin leustean. Punem o parte din bors si conserva de rosii. Lasam sa fiarba 10 min si punem restul de bors. Daca e prea acru nu-l puneti tot, eu am folosit toata sticla. Cand e gata ciorba potrivim de sare, piper, punem restul de verdeata, inchidem focul si acoperim. Putem folosi si fasole alba si daca vrem mai multa cirba folosim 2 conserve.

Varianta II cu kaizer, minunata, o fac mereu

Ingrediente :

500 g kaizer dar si cu grasime
500 gr fasole alba sau pestrita
2-3 morcovi potriviti
2 ardei capia rosii
2 cepe albe
2 cepe rosii
2 pastarnaci
2 patrunjei
1 telina medie
1 cartof mic
1 legatura leustean, 1 legatura patrunjel, 1 legatura marar proaspete, congelate sau uscate 1 cutie cirio pasata sau rosii tocate
Cimbru romanesc crengute
Frunze dafin
Piper boabe  
Vegeta 1-2 lgt 
Bors sau otet daca doriti 
Paprika dulce 1 lgt  
1 lgt rasa bicarbonat alimentar

Mod de preparare :

Se spala si se pune fasolea in apa rece cu o seara inainte. A doua zi se scurge de apa si se pune fasolea la fiert in alta apa rece, cat s-o acopere cu doua degete. Lasam sa fiarba cateva clocote si o scurgem de apa dupa care punem alta apa de data asta fiarta. Dupa ce fierbem putin fasolea cu ce-a dea 2-a apa fiarta procedam astfel cu inca doua ape, in total schimbam 4 ape si ciorba o gatim in cea de-a 5 a apa ca sa nu avem gaze. Folosim o oala de 5 l in care punem fasolea scursa si cea de-a 5-a apa dar de data asta un pic mai multa, vreo trei sferturi de oala. Separat lasam pe foc niste apa fiarta daca mai avem nevoie sa adaugam. Punem peste fasole radacinoase taiate felii, 1 ceapa alba si una rosie intregi, cartoful intreg, cimbru, o parte din verdeata, piper, 1 ardei capia taiat in doua si dafin. Separat calim in mai mult ulei celelalte cepe tocate, apoi adaugam morcovul tocat, putina albitura tocata si capia iar la sfarsit kaizerul taiat bucati. Cand s-au calit toate punem 1 lgt boia si mai lasam cateva minute. Punem totul in ciorba si lasam sa fiarba fasolea si legumele. Punem sare si cand a fiert bine fasolea punem conserva de rosii. Mai lasam cateva minute, potrivim de sare, adaugam verdeata, punem bicarbonatul treptat pentru ca face spume, stingem focul si acoperim. Legumele intregi se scot pe parcurs dupa ce au fiert bine, le folosesc doar pentru gust. Otet puteti adauga in oala cand e gata sau in farfurie, eu n-am mai pus deloc. Cartoful ajuta pa gaze dar si leaga ciorba pt ca are amidon.  

Varianta III cu ciolan de porc foarte buna

Ingrediente:

500-700 g afumatura: ciolan afumat sau orice afumatura, kaizer, coasta afumata, porc cu grasime
2-3 morcovi potriviti
2 ardei capia rosii
1 cepa alba
1 ceapa rosie
2 pastarnaci
2 patrunjei
1 telina medie
1 legatura leustean, 1 legatura patrunjel, 1 legatura marar proaspete, congelate sau uscate.
1 cutie rosii tocate cirio sau pasta de rosii
Cimbru romanesc crengute
500 g fasole boabe alba sau pestrita
Frunze dafin
Piper boabe
Vegeta 1-2 lgt
Bors sau otet daca doriti
Paprika dulce 1 lgt

Mod de preparare:

Se spala si se pune fasolea in apa rece cu o seara inainte. A doua zi se scurge de apa si se pune fasolea la fiert in alta apa rece, cat s-o acopere cu doua degete. Lasam sa fiarba cateva clocote si o scurgem de apa dupa care punem alta apa de data asta fiarta. Dupa ce fierbem putin fasolea cu ce-a dea 2-a apa fiarta procedam astfel cu inca doua ape, in total schimbam 4 ape si ciorba o gatim in cea de-a 5 a apa ca sa nu avem gaze. Se pune separat la fiert ciolanul spalat cu cateva frunze de dafin si condimente. Jumatate din legume se pun intregi la fiert cu fasolea si restul se curata si se toaca marunt. Se calesc pe rand ceapa, albitura, morcovii si ardeiul dupa care se adauga la fasole dupa ce aceasta a fiert pe jumatate. Se adauga la fasole din zeama de la ciolan atat cat este nevoie (ultima apa sa fie vreo 5 l) si se dezoseaza ciolanul adaugandu-se si el la ciorba. Daca avem ceva kaizer sau carnati afumati le calim si le adaugam la ciorba. Cand au fiert toate se adauga bulionul dizolvat in putina zeama de ciorba iar la sfarsit borsul dat intr-un clocot, condimentele si verdeata. Pastrati putina verdeata toccnata pentru servit in farfurie. Eu cateodata pasez o parte din fasole si cealalta o las intreaga asa imi place mai mult. Se poate servi rece cat si fierbinte.

Varianta IV supa crema, o minunatie care merge atat rece cat si calda

300-400 gr kaizer afumat cu grasime sau alta afumatura
un sfert punga fasole sau 1/ 2 kg
1 morcov mare
2 ardei capia rosii
1 ceapa rosie
1 ceapa alba
1 pastarnac
1 patrunel
1 telina mica
marar, leustean. patrunjel, cimbru, condimente

Punem fasolea in apa clocotita cu putin bicarbonat de sodiu pana a doua zi cand o schimbam si-o punem la fiert tot cu apa fierbinte. Schimbam apa de doua ori dar nu cu rece ci tot fiarta. Punem radacinoasele rase, calim separat ceapa tocata apoi morcovul ras fin, ardeiul si afumatura. O parte din fasolea fiarta o mixam si-o adaugam inapoi in oala, astfel vom avea o supa crema delicioasa cu boabe de fasole intregi. Adaugam boia si punem compozitia la ciorba cand a fiert fasolea pe jumatate. Punem foi de dafin, cimbru, vegeta si o parte din verdeata. Cand a fiert fasolea punem rosii, bors si bulion. Potrivim de sare, punem restul de verdeata si acoperim.

Cele bolduite au fost folosite de mine. Fasolea pusa in apa rece cu bicarbonat a dat cel mai bine rezultat.

Tipsuri pentru ca fasolea sa fiarba: ciorba de fasole uscata se fierbe descoperita

Se curata fasolea de mizerie si pietricele, se spala in doua ape, se tine o noapte in apa rece de la chiuveta (apa trebuie s-o acopere cu 3-4 degete ca se umfla), daca e vara si afara e ft cald de preferat a se tine la frigider sa nu fermenteze, daca nu e cald se lasa in bucatarie. A doua zi se scurge apa si se pune alta tot rece si se pune 20 minute la fiert impreuna cu 1 lgt bicarbonat de sodiu dupa care se schimba apa inca de trei ori dar cu apa fierbinte altfel o sa aveti gaze. Deci apa se schimba de 4 ori si deabea in a 5 a se face ciorba
- In a treia apa se pune 1 lgt zahar, un cartof, si se pune o lingura de metal sa fiarba putin in oala, fasolea va fierbe mai repede si bobul va ramane intreg
-Nu se pune sare, bulion sau rosii decat la final cand e fiarta fasolea
-Se mai poate pune chimion rasnit pentru gaze
-O alta varianta : se pune la inmuiat  in apa rece impreuna cu bicarbonat dupa care se spala si se pune la fiert in apa rece 20 min dupa care i se mai schimba apa inca de doua ori cu apa fiarta si spre sfarsitul fierberii mai punem bicarbonat
-Fasolea uscata se fierbe descoperita, dam focul mare si cand incepe sa fiarba micsoram flacara. Daca o punem la inmuiat cu apa rece a doua zi se pune la fiert tot cu apa rece, daca o punem in apa calda a doua zi se fierbe tot cu apa calduta nu fierbinte
-Punem fasolea cu apa fiarta si bicarbonat de sodiu pana a doua zi cand o scurgem și o punem la fiert cu alta apa fiarta si bicarbonat
-Se poate pune fasolea in apa fiarta pt o ora si jumate dupa care se pune la fiert tot in apa fiarta
-Sau puneti fasolea neinmuiata direct la fiert in apa rece si la cateva minute dupa ce incepe sa clocoteasca aruncam apa si punem alta rece, procedam asa de 3 ori
-Fasolea inmuiata in apa rece se da in clocot 10 minute cu apa rece, se arunca apa si se pune alta fiarta. Se mai schimba apa cu una fiarta inca de 2-3 ori. Unii spun ca fasolea se fierbe acoperita altii din contra, eu am procedat in ambele feluri
-Fasolea se pune la inmuiat in apa clocotita o ora jumate dupa care se fierbe la foc mic, chiar la cuptor
-Se pune fasolea neinmuiata in apa rece cu bicarbonat pana se incalzeste apoi stingem focul si lasam asa sa se inmoaie 1-2 ore. Apoi apa de inmuiere se arunca
-fasolea se pune in apa fiarta de seara apoi a doua zi se fierbe cu apa clocotita

Niciun comentariu: